COMPLICAȚII INUTILE - CAPITOLUL 3, PARTEA ÎNTÂI

Întotdeauna mă bucur să vă pot face surprize. 😉 Primul capitol din cartea Complicații inutile îl puteți găsi aici și prima parte din cel de-al doilea e aici.
Cartea se poate comanda de aici, de pe libris, sau de pe emag

Pentru a sărbători ziua ei de naștere în acel an, Charlotte îl anunță că dorește să meargă în oraș și că rezervarea era deja făcută. Auzind acestea, Albert înghiți în sec. Ar fi vrut să petreacă doar ei, undeva într-un cadru mai restrâns, dar nu încercă să o convingă să anuleze planurile.

După ce așteptase mai bine de o oră ca el să iasă din ședința fulger în care fusese implicat fără voia lui, Charlotte decise că “îl va aștepta acolo”. Se întâlni cu invitații tot “acolo”. Cineva adusese coifuri, iar sărbătorita nu scăpă fără să fie împodobită cu unul foarte plin de sclipici. Pe când ajunse și Albert, toți erau montați pentru petrecere. Doar el era ușor tracasat și lipsit de chef. Se așeză lângă Charlotte, o sărută și își plimbă privirea peste invitați. Salută distant pe cine trebuia salutat și încercă măcar să pară binevoitor. În scurt timp Charlotte își schimbă locul, pentru a continua o discuție cu o prietenă, apoi plecară împreună la dans. Rocada aceasta îl aduse pe Albert chiar în vecinătatea lui Filip. Încercară un small-talk, dar nu păreau să reușească să lege niciun subiect. Era cât se poate de evident că nu se plăceau și că, dacă ar fi avut de ales, s-ar fi lipsit fiecare cu plăcere de prezența celuilalt bărbat. 

Pe ring însă, un tip începea să îi dea târcoale Charlottei. Albert, sub impulsul caracteristic, se ridică brusc și o luă în direcția femeii. Pe când ajunse, necunoscutul insista să o îmbrățișeze, în timp ce ea, jenată de situație, încerca să îl îndepărteze fără să pună paie pe foc. Pentru Albert însă, era ocazia perfectă să își detensioneze nervii. Îl prinse pe individ de umăr și îi șopti amenințător la ureche:

-Hei, amice, potolește-te!

Celălalt, euforic și pus pe glume, se retrase fără nici cel mai mic gest de opoziție, văzând namila din fața lui. Albert o luă pe Charlotte de acolo și, păzindu-și spatele, se retrase. Privindu-l pe aventurier și de la distanță, își dădu seamă că îl știe; adică știa cu cine are de-a face. Îi șopti iubitei sale că ar fi bine să plece, dar ea se împotrivi. 

-Oamenii au cam plecat. Pe ceilalți îi putem lua cu noi. 

-Unde să plecăm? Chiar acum?

Albert inspectă din priviri sala și observă mișcări ce îi păreau suspecte. 

-Charlotte, trebuie să ieșim, acum!

Își scoase telefonul și trimise rapid un mesaj. Apoi se porni spre ieșire, luând-o pe Charlotte aproape pe sus. Numai că ea avea alte planuri. Îl opri hotărât și îi spuse cât se putea de răspicat:

-Eu nu plec. Iar atitudinea asta a ta e total deplasată. 

Albert simțea cum în jurul lor se face vâlvă și își dorea să iasă cât mai repede de acolo. “Sigur ne așteaptă la ieșire cineva” , își spuse el, alertat. Pentru câteva secunde rămase tăcut, dar își reluă pledoaria încercând un ton impunător. 

-E mai bine să plecăm. Povestim acasă. 

-Nu știu de unde ai impresia că poți să îmi comanzi. 

-Ce?

-Așa cum ai auzit. Nu cred că ai făcut alegerea potrivită în ceea ce privește atitudinea. Cel puțin, nu în seara asta.

-Ce s-a întâmplat de fapt? Te-am rugat să plecăm. E mai prudent așa. 

-Mi-ai poruncit să plecăm! Te-am rugat să nu mă mai tratezi ca pe o simplă posesie. 

-Și fix azi ți se pare asta?

-Fix azi ți-ai găsit să faci pe deșteptul? 

Charlotte se întoarse și încercă să își facă loc prin mulțime, dar bărbatul o prinse puternic de cot și o trase afară după el, în timp ce furia ei se amplifica la fiecare pas. Ajunși pe stradă, el se domoli, cu intenția de a căuta un taxi. Răcoarea de afară îl determină pe bărbat să își ofere sacoul. Considera că e mai potrivit să discute acasă, însă tânăra nu îi împărtășea ideea. 

-Ce crezi că faci? Lucrurile mi-au rămas înauntru. 

-Ce fac?

-Nu te preface. Știi exact la ce mă refer. Nu poți să continui să mă tratezi așa. 

-Cum te tratez? Încerc doar să am grijă de tine. 

-Uite, asta! Nu am nevoie să ai grijă de mine. Eu vreau un partener în relație, nu un părinte și nici un tutore.

În timp ce își masa viguros fruntea, mai făcu o încercare de a calma spiritele. Spera să aibă un răgaz.

-Hai să nu discutăm aici. Mergem acasă și discutăm în liniște. Știu că nu despre asta e de fapt vorba. 

-Nu poți să mă tratezi ca pe o proprietate, Albert, și să ai pretenția ca relația noastră să meargă. În definitiv, sunt suficient de matură încât să îmi port singură de grijă. 

-Nu am zis niciodată că nu ar fi așa. 

-Dar asta gândești și așa te comporți. 

-Cred că e mai bine să mergem și să discutăm acasă. 

-Nu. Ia o hotărâre acum!

-Ce hotărâre?

-Nu pot să cred! Ori nu te concentrezi, ori faci intenționat. 

-La ce să mă concentrez? Îmi pare că ai o idee destul de clară despre ce gândesc eu. 

-Da, ironiile tale sunt superb alese. 

Charlotte se strecură rapid pe lângă el, dar fu readusă înapoi cu o mișcare hotărâtă. 

-Nu știu ce vrei să obții prin asta, dar nu îmi schimb părerea. Nu vreau să risc. Nu îmi asum și punct!

-E corpul meu. Pot să iau ce hotărâre doresc, îi aruncă ea cu ură și se desprinse rapid de el. 

Făcu în fugă câțiva pași înspre ușa localului de unde tocmai ieșiră, dar în prag îl întâlni pe Filip. 

-E totul bine?

-Oarecum. Mă duc să îmi iau lucrurile.

-Dacă nu ai avut mai mult de atât, sunt la mine, zise suspicios, arătând spre geanta ce îi atârna pe lângă picior. 

-Nu, e tot. Mersi!

Albert stătea în apropiere, sprijinit de zid. 

-Te așteaptă. Vorbim zilele viitoare?

-Nu. Haide să  mergem undeva! Nu vreau să merg acasă încă. 

Celălalt bărbat își ridică surprins privirea. O fixa dur și dușmănos. Iar faptul că era concediat din planuri, fără drept de apel, îi sporea mânia. Se mulțumi să îi adreseze lui Filip rugămintea de a o însoți înapoi și se retrase. 

-Încotro? Am impresia că avem de povestit câte ceva. 

-Da, îi confirmă ea presupoziția. 

Pe când ajunseră la prima intersecție, observară două dube de poliție înghesuindu-se să ajungă pe străduța din fața clubului pe care tocmai îl părăsiseră. 

-Razie, șopti ea îngândurată. 

-Bine că am ieșit! Altfel am fi rămas blocați acolo pentru cel puțin o oră. Sau ar fi rezolvat Psycho să plecăm. Intru să-mi iau o apă. Vii și tu sau îți iau eu ceva?

-Nu, te aștept. 

Micul magazin era și așa prea aglomerat. Își scoase telefonul, dar înainte să termine de citit mesajul primit de la Albert, în fața ei se opriră trei bărbați masivi, cu echipament negru, de intervenție. Aveau fața descoperită, dar lumina bătea dintr-un unghi ce le făcea trăsăturile imposibil de investigat. Unul dintre ei o invită să se legitimeze.

-Pentru? 

-Avem informații despre posibile fapte infracționale. Vă legitimați sau vă întoarceți înapoi la club pentru protocolul obișnuit. 

Le înmână buletinul, dar citind numele ei de pe document, bărbatul pufni în râs. 

-E vreo problemă? Întrebă Charlotte. 

-Albert știe că ești aici?

-Adică? 

-Sunt Marin. 

-Scuze, nu te-am recunoscut. Bate lumina așa...

-Ne-a trimis colegul mesaj. Dacă îmi lași numărul tău, o să-i zic că nu te-am văzut. 

-Nu-i nevoie. Știe!

-Nu fi rea. Vreau doar să ieșim la un suc sau ceva. 

-Am deja un iubit, mersi, îi trânti ea, smulgând buletinul și pornind spre magazin.  

-Fata mea, tu pari genul care are nevoie de doi. 

În urma ei, râsetele triviale izbucniră ca la comandă. 

-Dacă te răzgândești, dă-mi un semn. Te aștept cu plăcere, oricând. 

Îl găsi pe Filip așteptând la coadă. Îl pișcă de braț, făcându-i cu ochiul. 

-Vreau înghețată. Ține-mi locul!

Charlotte se întoarse acasă după miezul nopții, sperând să nu fie așteptată. Își trânti pantofii și geanta în holul de la intrare și, cu gândul de a evita orice discuție, se închise în dormitor. Stând la micul bar din bucătărie, Albert îi urmări fiecare mișcare, dar rămase și el tăcut. Era o situație pe care o detesta, numai că se simțea dator să repare lucrurile, în măsura în care asta era posibil. După ce îi lăsă puțin răgaz, luă pantofii aruncați, pentru a-i aranja cum se cuvine și agăță geanta în cuier. Apoi se duse după ea. Intră încet și o găsi pregătindu-se de somn. 

-Cum a fost? Ați văzut ceva interesant?

-Nu vreau să vorbesc cu tine acum. 

-Bine, dar trebuie să discutăm în curând. 

-Într-o zi. Acum nu vreau. 

-Îmi pare rău că ești supărată, dar nu poți să mă învinovățești. Nu era planificat. Mă rog, nu asta e problema, ci faptul că implică riscuri mult prea mari. 

-Riscuri pe care tu deja le-ai calculat și ai tras propriile concluzii, îl contră ea, în timp ce își pieptăna părul, șezând cu spatele la el. 

-Nu e vorba despre asta, ți-am zis. Dar dacă e să aleg între a te avea pe tine sau un eventual copil, te-aș alege pe tine. Nu eu am calculat riscurile, ci medicul. 

-Și ai hotărât din start ce urmează să fac. 

-Văd că nu ești pregătită să discutăm. 

-Nu mă mai trata ca pe un copil! 

Charlotte se întoarse furioasă, aproape pregătită să arunce peria după el. 

-Asta mă deranjează. 

-Dar nu te tratez ca pe un copil. De unde ai scos asta? 

-Mereu te comporți de parcă aș fi o mare tâmpită, care habar nu are de nimic și care, fără ajutorul tău, nu ar putea să supraviețuiască. 

El își stăpâni cu stoicism râsul nervos ce îl tenta. 

-Sunt tot atât de capabilă ca tine. Nu trebuie să mă infantilizezi! Nu trebuie să mă protejezi! Nu am nevoie de protecție. Sunt foarte capabilă să am singură grijă de mine. Nu știu de unde ți-a venit ție ideea că sufăr de vreun handicap. Sau ce crezi despre mine?

-Nu cred asta despre tine, Char. Dimpotrivă, te văd o femeie foarte capabilă. Ăsta e unul dintre lucrurile care m-au atras la tine. 

-Și atunci de ce te comporți așa cu mine? 

-Vreau să te știu în siguranță. Vreau să fii bine, să fac tot ce pot pentru tine. 

-Dar eu niciodată nu ți-am cerut asta. 

-Nu, dar așa mi se pare mie normal. Așa sunt eu. 

-Eu sunt altfel. Mie nu mi se pare normal, cât timp pot și eu să fac lucruri pentru mine. Nu vreau să mă simt pe val. 

-Pe val?

-În derivă, adică. Vreau să simt că dețin controlul asupra lucrurilor din viața mea. Și nu mă ajută deloc modul în care tu mereu ești cel cu inițiativă, cu intervenții, cu nevoia de a zice ultimul cuvânt. De multe ori nici nu te obosești să mă consulți înainte de a planifica ceva. 

-Dacă e ceva important, întotdeauna țin cont de părerea ta. 

-Dar nu trebuie să fie neapărat important și nu trebuie să ții cont. Poți să mă întrebi, nu să te gândești ce aș prefera. 

-De fapt, ce te deranjează?

-Mă deranjează că tu mereu ești mai important.

-Mă faci să râd. 

-Îndrăznește doar!

-Charlotte, cred că e mai bine să lăsăm pe altădată discuția. Nu ajungem nicăieri. Și așa, ești foarte agitată, iar în situația ta, nu cred că îți priește. 

-Uite! Mereu faci așa. Tu știi ce îmi priește și ce nu în situația mea. 

-Atunci enervează-te mai tare. Poate o să faci avort și terminam cu asta!

Ea înlemni. Liniștea ce cuprindea încăperea nu prevestea un final fericit. După câteva minute încordate, tânăra se ridică de pe pat și părăsi dormitorul. 

-Unde pleci? Strigă Albert în urma ei.

Nu i se răspunse, așa că o porni pe urmele ei. 

-Unde pleci? 

-Nu discut cu tine.

El însă o prinse din urmă și o trase spre el. Imediat, aroma de alcool din respirația lui o făcu să își dorească să nu se fi întors acasă. 

-E cel mai bun lucru pentru noi. De ce nu vrei să mă asculți?

-Cât ai băut? 

-Câteva shoturi. 

-Ia mâna de pe mine. 

-Nu trebuia să vorbim azi. 

Albert încerca să o îmbrățișeze, în ciuda eforturilor ei de a se elibera. 

-Dă-mi drumul! Ce nu înțelegi?

-Ce vrei să faci acum? Vino! O să ne punem în pat și discutăm mâine. 

-Nu cred că mai avem de discutat. Dă-mi drumul, te rog! Mâine o să vină Emma pe aici. Nu știe nimic și nici nu vreau deocamdată să știe. Păstrează-ți părerile pentru tine! 

-Charlotte… 

Cu o ultimă smucitură scăpă din mâinile lui și porni cu pași hotărâți spre camera de studiu. Se încuie acolo și își petrecu noaptea pe canapeaua din vinilin.