COMPLICAȚII INUTILE - CAPITOLUL 2, partea a doua

Eu nu sunt în zonă, dar vă las în compania unui nou fragment din Complicații inutile. Enjoy! 
Primul capitol îl puteți găsi aici și prima parte din cel de-al doilea e aici.
Cartea se poate comanda de aici. 

Ajunși în fața bisericii, Charlotte și Albert se opriră pentru câteva secunde. 

-Dacă nu erau ăștia doi… zise el, sorbind-o din priviri. Nu mă pot sătura de tine. 

Ea zâmbi, plecându-și într-o parte capul. Se simțea altfel în prezența lui, iar ultimele luni, trăite cu intensitate, reprezentaseră antidotul pentru ultimul eșec sentimental. Era o zi de toamnă târzie, dar foarte călduroasă. Pe cerul de un albastru intens, câțiva nori pufoși se întindeau în tihnă, iar copacii, încă purtând coroane verzi, își desfășurau crengile sub alintul soarelui. 

-Nu, nu, nu! Nu te uita așa la mine. Nu ai voie să mă privești așa în public. 

-Te emoționezi?

-Poți să-i spui și așa. 

Charlotte se prinse mai tare de brațul lui Albert și, privindu-l scurt, îl îndemnă să intre. Ceremonia începuse. Alexandra era cum nu se putea mai fericită pentru noul cuplu, mai ales că îi simpatiza pe amândoi, iar întâlnirea fusese facilitată de ea. Cel puțin așa îi plăcea să spună mereu. Chiar le propuse, cu nenumărate ocazii, să facă parte din suita oficială, în calitate de cavaler și domnișoară de onoare, dar Albert se pronunțase răspicat împotrivă. Ar fi preferat să sară peste eveniment, decât să își asume un astfel de rol, care nici măcar nu l-ar fi prins. 

Slujba religioasă dură surprinzător de puțin, fiind urmată de obișnuitele urări și felicitări, de poze de grup sau cu personaje puține, în funcție de afiliere și apartenență. 

-Te-am văzut tare emoționată înainte să intrăm, îi șopti Albert, apropiind-o de el. 

-Eram? Poate, puțin. 

-E ceva ce ți-ai dori să discutăm? 

-Nu, cu siguranță nu. 

-Nici n-ai stat să-ți gândești răspunsul, pufni el amuzat. Chiar sunt atât de insuportabil? 

-Nu, dar ideea asta… 

Se scutură ca și cuprinsă de friguri. 

-Nu e un lucru pe care să mi-l doresc. 

-Am crezut că poate te-am făcut să te răzgândești. Așa mă faci să mă simt dispensabil. 

Charlotte îl măsură din priviri, încercând să-și dea seama dacă vorbește serios sau nu, dar nu reuși să surprindă nici un detaliu edificator. 

-E o glumă?

-Oarecum. Îmi place să știu că am o influență asupra ta, mai puternică decât au avut alții. 

-Acum te transformi iar în Adolf. 

-De ce? Pentru că vreau să văd că însemn ceva pentru tine?

-Și nu vezi asta?

-Ba da, dar îmi plac unele extreme. Eu nu țin neapărat să mă însor, nu știu dacă mi se potrivește rolul. Dar tocmai pentru că nu voiai tu, găsesc că e o dovadă mai importantă dacă te-ai răzgândi. 

-Asta ține deja de orgoliul tău. Dacă nici tu nu îți dorești, atunci de ce avem discuția asta? Mai ales că ne știm de o jumătate de an. 

-Poate, dar trebuie să recunoști și tu că e o dovadă mai bună decât altele. Să ajungi să faci ceva ce n-ai făcut niciodată sau ceva ce ai zis că n-o să faci, doar de dragul cuiva, e un semnal important. 

Charlotte, surprinsă de cât de sucit devenise discursul lui, își întinse gâtul, cu mișcări lente, și întrebă lungind intenționat ultima silabă a fiecărui cuvânt. 

-Crezi că vrei să mă întrebi ceva?

-Nu. Aștept să faci tu pasul ăsta, când te vei considera suficient de îndrăgostită, îi răspunse el, făcându-i cu ochiul. 

De ei se apropie un domn, și el participant la nuntă. Era înalt, dar nu cât Albert, având o conformație asemănătoare. Pe umerii lați se sprijinea un costum, ca pe un manechin de vitrină, dar câștiga puncte în plus pentru zâmbetul cuceritor și atitudinea plină de siguranță. Charlotte îl catalogă înainte să apuce să deschidă gura sau să-i fie prezentat: Don Juan în varianta milițienească. 

-Ce faci, colegu’? Văd că tu ești scos din joc, de data asta. Nu-i problemă. N-aș putea spune că mă supăr. 

-Mă descurc bine cu jocurile, mersi, îi zise strângându-i bărbătește mâna. Char, e Marin, un coleg. 

-Aha. 

-Văd că ți-a zis de mine una-alta. 

-Nu pot să-mi amintesc să fi auzit ceva, zise ea profund dezinteresată. 

-Nu cred așa ceva. 

-Ți-am zis că nu prezinți interes. 

-Dar domnișoara? La logodnă era cu altcineva. Mi-ai sărit în ochi, adăugă, trimițând o bezea înspre ea. 

-Era fratele ei. 

-Eh, de-aș fi știut, încercam și eu ceva. Sau poate nu e timpul pierdut. Albert nu cred că s-ar supăra să încercăm să ne cunoaștem și noi mai bine. 

-Aș prefera să nu. Cred că te-am cunoscut suficient, îi trânti Charlotte. 

-Iartă-mă, eram în toiul unei discuții, îl concedie Albert, luând-o pe tânără de după cap și făcând câțiva pași spre una dintre cele trei porți ce dădeau spre stradă. 

-E insuportabil. 

-Azi e pașnic. Să-l vezi când se dă mare anchetator.

Întorcându-se puțin, Charlotte îl observă pe Marin, în timp ce măsura o altă invitată, de sus până jos, insistând să analizeze zona ei dorsală, cu o privire obscenă. 

-E libidinos. 

-Mai mult decât crezi. În prezent umblă după Lavinia. 

-Dar ea nu era căsătorită sau ceva? 

-Ba da, dar crezi că pentru el contează? Femeie să fie, chiar și cu pământ sub unghii. 

-Scârbos. 

-Mda… Acum se dă peste cap să îmi ia locul, dar cine l-a ajutat să ajungă pe post nu poate să mă scoată pe mine de pe al meu. Așa că îmi suflă în ceafă cu fiecare ocazie, doar ca să mă frece. 

-Și nu poți face nimic în privința lui?

-Ba da, urmează. Îi știu pe câțiva care sunt pe urmele lui și știu tot ce mișcă. Dar aștept momentul potrivit și îl zbor fără negocieri. 

-Prea multe complicații. 

-Da, și asta e doar un rezumat. 

-N-aș putea să lucrez cu oamenii ca el. 

-Nu prea ai ce lucra cu el. Nici nu îl duce capul prea mult și nici nu se străduiește să facă lucruri. Are noroc cu oamenii din echipă, care își fac treaba, pe cât se poate, și cu cei pe care nu i-a înfundat încă. 

O luă de mână și, întorcându-se spre mulțimea ce aștepta să felicite mirii, începu să îi facă scurte descrieri ale unora dintre invitați. Mulți dintre ei erau din minister și, surprinzător, Albert părea să le știe numele complet și funcția, chiar dacă nu aveau tangențe la nivel personal sau profesional. 

-Arată ca o adunare de clan. 

-Mai mult sau mai puțin asta e. Îl vezi pe tipul ăla chel? Cel cu papion roșu? El e cel care l-a ajutat pe Marin să ajungă la anti-drog. 

Parcă simțindu-se filat, bărbatul se întoarse. Căscă ochii de uimire, găsind privirea tăioasă a lui Albert îndreptată spre el, dar își controlă rapid reacția și îl salută cu o mișcare din cap. 

-Ce speriat a părut, se amuză Charlotte. 

-Da. Știe el ceva. 

-Ce? 

El își aplecă fața spre ea și o sărută apăsat, apoi îi zâmbi. 

-Îmi place că te preocupă domeniul meu. 

-Mai mult lucrurile ascunse, din spate. 

-Sunt atât de murdare, de cele mai multe, că nici nu are sens să le povestim. Mai cade câte-o căpușă, la vreun scandal, dar în mare… 

-Și atunci tu cum reziști printre ei?

-Încerc să mă țin departe de jocurile lor. Mi-am făcut un renume și de regulă sunt ocolit. 

-Un renume? Prin ce?

-Pe scurt, arătând ce sunt capabil să fac. 

-Am o vagă impresie că nu te referi la abilități din fișa postului. 

-Am avut misiunile acelea, înainte să o cunosc pe Djamila și după asta. Am demonstrat atunci ce trebuia. Dar de unde atâta fascinaţie pentru băieţii răi? 

-Voi nu eraţi cei buni? 

-Oficial da, dar după cum vezi și tu, lucrurile diferă mult faţă de versiunile oficiale. Și cele mai luxoase clădiri au mizeriile lor în subsol. 

Alexandra se aruncă asupra lor și, poziționându-se între ei, îi trase spre arcada colorată de trandafiri roz, din curtea bisericii. 

-Voi chiar nu aveați de gând să veniți la poze?

După câteva cadre, Albert și Andrei s-au îndreptat împreună spre colegi care-i așteptau nerăbdători pe trotuar. Mulți dintre ei profitaseră de ocazie pentru a-și aprinde câte o țigară.  Charlotte îi urmărea cu privirea, fără să audă că i se vorbea. 

-Char, ești aici? Insistă Alexandra, atingându-i umărul. 

-Da, scuze, îi răspunse aceasta scuturându-și capul pentru a-și alunga gândurile stăruitoare. 

-Doamne, parcă vă devorați din priviri. Se vede că sunteți super îndrăgostiți unul de celălalt. În curând o să dansăm pentru voi? 

-Nu, nici nu mă gândesc la asta. Nu e o chestie pentru noi. 

-O să mai discutăm noi. Așa ziceam și eu. Ajută-mă cu ceva! Îmi trebuie ceva de la farmacie. 

Charlotte pufni amuzată.

-Ai emoții?

-Nu, grețuri, îi șopti femeia privind-o fix. 

-Adică…? 

-Nu știu sigur. Măcar să știu, să evit șampania. Poți să mergi, te rog, să iei un test? 

-Sigur, îi spuse Charlotte, privindu-i chipul îngrijorat. O să fie ok, o să vezi. Oricum, la cât alcool are șampania… Bei o gură, spargi paharul și gata. 

O îmbrățișă scurt, apoi plecă grăbită să caute o farmacie. Albert era oricum prea ocupat și nu avea nici un sens să îl implice și pe el, cât timp nu era nimic sigur. Își strânse boleroul de catifea pe lângă umeri și, pășind apăsat, porni pe străduța îngustă. Coti la stânga și inspectă zona, fără să vadă însă obiectivul pe care îl căuta. Preocupată, grăbi pasul și se îndreptă spre una dintre străzile mai mari din zonă. Era convinsă că o să găsească acolo o farmacie. Tresări puternic și pierdu din mână poșeta plic când un lătrat violent, venit din curtea pe lângă care trecea, o luă prin surprindere. 

-Hei, sper că n-ai pe unde să ieși. 

Se aplecă să își ridice poșeta, dar constată că îi căzuse într-o baltă. În cele din urmă găsi farmacia, dar înăuntru era o singură doamnă care se ocupa de vânzare, iar înaintea ei așteptau patru persoane. Oftă și își căută mobilul. Era setat pe modul silențios și nu auzise cele câteva apeluri de la Albert. Îl sună de îndată ce ieși din farmacie, dar glasul de la capătul liniei o făcu să înghețe. Grav și expeditiv, o anunță că o așteaptă la biserică, apoi închise. Când îl reîntâlni în sfârșit, Charlotte fu surprinsă de privirea lui urâcioasa și de tonul tăios. 

-M-a trimis Alexandra să îi iau ceva de la farmacie. 

-Bine, îi zise el, prinzând-o de cot și trăgând-o înspre mașină. 

-S-a întâmplat ceva? 

-Cum să dispari așa, fără să îmi spui nimic? 

Bărbatul o privi înfuriat și amenințător. 

-N-am crezut că durează mult. Tu erai prins. 

-Puteai foarte bine să mă aștepți. Dispari ca o gâscă printre indivizii ăștia. 

-Calmează-te, dacă vrei să vorbim!

-Mi-am făcut griji. Dispari și nici nu spui nimic, nici nu răspunzi la telefon! Nu-mi place să nu știu ce faci. 

-M-a rugat…

-Nu contează, îi tăie el intervenția. Nu-mi pasă! Nu mai face așa ceva. Niciodată! 

-Poate vrei să te liniștești. 

-Aș fi liniștit dacă nu ai mai face rahaturi de genul ăsta. Întârziem, vino! 

O îmboldi pe Charlotte să urce în mașină și trânti puternic portiera în partea ei, apoi urcă la volan. 

Salutare tuturor! Prologul îl puteți găsi aici, primul capitol aici și prima parte din cel de-al doilea e aici.
Vă mulțumesc pentru vizită! Puteți să vă abonați și să fiți la curent cu tot ce postăm. 💙 Cartea se poate comanda de aici.