COMPLICAȚII INUTILE - CAPITOLUL 1, A DOUA PARTE
Primul capitol îl puteți găsi aici și prima parte din cel de-al doilea e aici.
Cartea se poate comanda de aici.
Cartea se poate comanda de aici.
Sâmbătă, Albert propuse ceva diferit față de întâlnirile lor anterioare. Îmbrăcat casual, aștepta în apropierea biroului ei, după cum le fusese înțelegerea. Avea un aer degajat, parcă molipsit de weekend. Cu mânecile cămășii negre suflecate și cu mâinile înfipte în buzunarele jeanșilor albaștri, se sprijinea șmecherește de zidul clădirii. Dar, când o văzu că apare pe străduță, diafană și înfloritoare, luă o poziție mai demnă, aproape ca pentru un salut oficial. Cu o rochie de dimensiuni reduse, dintr-un material vaporos de culoarea untului, cu un colier cu două șiruri de mărgele negre, Charlotte se apropia surâzând, lăsând adierea anemică de vară să îi mângâie părul despletit.
-Domniță, îi adresă în timp ce îi luă mâna și și-o duse la buze.
-Ei, uite cum începi din nou.
-Cum?
-Ești decupat din reviste? Cine pe lumea asta se mai comportă așa?
-Nu ar trebui să fie un avantaj?
-Ești suspect de calculat.
-N-ar trebui să fie un lucru bun că sunt calculat și organizat?
-Nu știu. Uneori oamenii prea calculați par artificiali.
-Dă-mi ocazia să fiu spontan azi.
Se opriră la o cafenea din apropiere, un local cu mese înalte, cu picioare din fier forjat, de unde oamenii puteau să-și ia pe grabă combustibilul ticsit de cofeină, în drum spre destinațiile lor. Își luară băuturi în varianta to-go, în funcție de preferințele de moment. Ea ceru un cappuchino cu vanilie, el un expresso dublu, cu mult zahăr și pentru prima dată, Charlotte îl lăsă pe el să achite. Îi surprinse zâmbetul satisfăcut în timp ce întindea bancnota, dar nu pomeni nimic despre asta. De acolo porniră înspre parc, unde aerul era mult mai răcoros și respirabil. Găsiră o bancă liberă și se așezară la o distanță rezonabilă unul de celălalt, atât cât era potrivit pentru doi oameni care sunt în perioadă de tatonare.
-Poate luăm și o înghețată mai târziu.
-Mai târziu mă întâlnesc cu o prietenă. În general ne petrecem sâmbăta împreună.
-Iar eu ți-am schimbat planurile. Nu o să se supere?
-Emma? Nu. Are de corectat tezele și e destul de presată să încheie situațiile copiilor.
-Are copii?
-Nu ai ei. E profesoară. În general ne întâlnim dimineața, ori la mine, ori la ea. Facem curat împreună, apoi pregătim ceva de mâncare și, dacă mai avem chef, ieșim la o plimbare, sau ceva. Timpul trece repede cu ea.
-Eu nu am prieteni de genul ăsta. Nu că mi-ar lipsi, dar nu cred că mi se potrivesc.
-Dar ce fel de prieteni ți se potrivesc?
-Oamenii pe care să mă pot baza, chiar dacă nu ne-am văzut de un an, de exemplu, pe care să îi pot suna oricând, pentru orice și să fiu convins că nu mă refuză.
-Emma e așa.
-Dar ai norocul să îți fie aproape și fizic. Spune-mi despre verighete? Care-i treaba cu verighetele?
Întrebarea venită din senin o luă pe nepregătite.
-Pur și simplu, le urăsc.
-Ai fost căsătorită?
-Nu, și nici nu intenționez vreodată.
-Hmm. De ce?
-Nu a mers.
-Pur și simplu?
-Nu chiar atât de simplu. El era deja căsătorit. Nu mi-am dat seama.
-Hmmm… Nasol! Când s-a întâmplat asta?
-Acum două luni. Prin aprilie am aflat și tot atunci ne-am și despărțit.
Albert simți un tremur în vocea ei. Se întinse și îi luă mâna micuță într-ale lui. Ea își plecă puțin capul, atât cât părul roșu să îi ascundă obrajii. După un moment de tăcere, ea își trase mâna.
-În fine.
-De-asta eviți complicațiile inutile? Ați fost mult timp împreună?
-Atât cât să rămână un copil fără tată.
-Avea el un copil? Sau e vorba de altceva?
-El avea.
-Iar acum încă te caută?
-Da, dar nu pentru ce crezi tu.
-Pentru ce aș putea să cred că te caută un bărbat care și-a irosit ultima șansă cu tine?
-Mă rog, e mai îmbârligată povestea. I-a făcut avocatul lui o strategie care să mă implice și pe mine. Vrea să ceară custodia copilului, nu pentru că și-ar dori o relație cu el, ci ca să îi bage bețe în roate fostei.
-Și ce legătură ai tu cu asta?
-Da, și eu spun același lucru, doar că avocatul lui e foarte inventiv. Vrea să declar că eu știam despre statutul său marital și că eu l-am împiedicat să își vadă copilul.
-O mizerie!
-Da, dar încearcă să fie din ce în ce mai convingător. Mă rog! Te rog, schimbă subiectul!
El se apropie mai mult și își petrecu brațul pe după umerii ei, consolator, dar se retrase înainte ca ea să aibă impresia că îi invadează spațiul personal.
-Îmi pare rău, Charlotte. Nu meritai așa ceva. Nu te mai întreb despre asta, dar să știi că dacă vrei să discutăm, orice, sunt disponibil. Când o să crezi că te ajută, putem vorbi și despre asta. Dar dă-mi ocazia să îți demonstrez că sunt altfel. Iar legat de micul Don Juan și avocatul său, pot să fiu mult mai convingător dacă va fi nevoie. Spune-mi doar când vrei să intervin.
-Sper să nu fie cazul să apelez la tine. În MAI ai spus că lucrezi?
-Da, așa ziceam.
-Oferiți și servicii de pază?
-Nu, dar știu că lucrurile pot ajunge extrem de departe în situații de genul ăsta. Ai probe concrete?
-Nu m-am gândit la asta.
-E-mailurile nu se prea pun, dar dacă există, merită să le salvezi. În rest, ajută să ai acte concrete, înregistrări video, orice.
-Nu, chiar nu vreau să mai am de-a face cu el.
-Tu nu, dar din câte îmi spui, nu o să renunțe curând, dacă nu îl ajuți cu procesul. Circumstanțele atenuante nu o să îl absolve pe de-a întregul, dar o să îl ajute.
-De unde scoți astea? Nu ți-am zis mare lucru.
-Am în minte o situație asemănătoare. Am mai întâlnit tipul ăsta de abordare. Dacă ai nevoie, sau începe să exagereze, sună-mă!
-În general îți place să protejezi tot ce mișcă?
-Iar o s-o dau de gard. Îmi asum. Îmi place să am grijă de persoanele care au mișcări deosebite.
-Ai dreptate cu gardul.
-Charlotte, vreau să te știu bine. Vreau să am grijă de tine, chiar dacă sunt perfect conștient că poți și singură să te descurci. Ești așa … Ești atât de minunată încât mă simt eu înjosit să fii nevoită să te confrunți cu tot felul de situații aiurea. Cred că am fi un cuplu deosebit.
Ea se opri încercând să își fixeze o privire sobră. Se adânci în ochii lui mici și căprui, iar după câteva clipe se surprinse luptând împotriva unui impuls inexplicabil de a se agăța de el și de a-l săruta. Cu un zâmbet înghețat pe buze, începu să îi analizeze fizionomia mai în detaliu. Ridurile adânci din jurul ochilor i se acordau perfect cu dunga verticală dintre sprâncenele parcă mereu strânse într-o căutătură severă. În același timp, el îi inspecta trăsăturile, micșorând distanța dintre ei printr-o aplecare încordată a trunchiului.
-La ce te gândești acum? O trezi el din reverie.
-Adevărul e că mă gândeam la cum ar fi să te sărut.
Albert își strânse ușor buzele subțiri și se avântă cu o nouă întrebare:
-Și ce te oprește?
-Aștept să mă conving de câteva lucruri, zise ea ridicându-se de pe bancă. Mai rămâi?
-Nu. Pot să-ți ofer brațul?
-Am rupt prea repede vraja?
-Atât cât să mă ambiționez să te dau pe spate.
-Încearcă!
Căldura speriase oamenii din oraș, iar aleile parcului erau mult prea aglomerate. Din toate părțile răzbăteau frânturi de conversații anoste, sau râsete deșirate, iar mirosul de vată de zahăr și popcorn aducea mai mult a bâlci decât a parc. Cu mâna trecută pe după antebrațul lui, Charlotte devenea din ce în ce mai relaxată în prezența lui. Începea să își dea voie să se apropie, în ciuda gândurilor legate de un alt eventual triunghi amoros, care îi parazitau frecvent viziunea. În final, concluzionă că despărțirea atât de recentă de Marcel și mai cu seamă, cauzele acesteia o făceau mai paranoică decât s-ar fi cuvenit. Albert, cu siguranță, avea sacul său cu relicve și fantome, dar îi părea mult mai potrivit pentru o relație, așa cum își închipuia că ar trebui să fie una.
Luară și înghețată, iar după ce bătură la pas cărările umbrite, el se oferi să o conducă acasă. Pentru că ea locuia destul de aproape de parc, porniră la braț pe străduțe, dar păreau că străbat un oraș pustiu. Nu era țipenie de om pe drum, iar orice obiect uitat în mașinile care zăceau sub soarele fierbinte clocea de supărare și năduf.
-Cred că toți s-au înghesuit în parc.
Însă, când au ajuns în vecinătatea de blocului ei, picioarele îi prinseră consistența înghețatei din care tocmai gustase. În fața clădirii aștepta Marcel. De câteva ore o suna insistent, dar ea nu se obosi să-i răspundă. Încercă să îi deturneze interlocutorului ei atenția, dar Albert părea că are o idee destul de clară despre strategia ei. Bărbatul ce aștepta îi observă și urmă un scurt schimb de priviri dușmănoase.
-O să te conduc până sus, o asigură Albert șoptit.
-De unde știi cine e? Întrebă ea, tot în șoaptă, dar nu primi nici un răspuns.
Când ajunseră în dreptul lui, Marcel încercă o nouă negociere:
-Putem să vorbim?
-Nu aveți ce, interveni Albert continuându-și drumul, cu ea la braț.
-Hei, prietene, nu cu tine am treabă. Continuă-ți plimbarea!
-Ar fi bine pentru tine să faci tu o plimbare.
-Auzi, cine e bufonul ăsta? Întrebă provocator, privind-o pe Charlotte. Acum ți-o pui cu ăsta? Pentru pază și protecție? Ești bodyguard-ul ei?
Într-o clipă, se trezi azvârlit la perete. Albert îi blocă bărbia cu antebrațul și, în timp ce oponentul său se zbătea gâfâind, în încercarea de a se elibera, îi șopti amenințător:
-O să mă ocup de tine.
Dar tânăra îl prinse de cot și îl trase înapoi, forțându-l să îi dea drumul apoi, oftând, încercă să împace situația.
-Marcel, am mai vorbit despre asta. Îmi pare rău, dar nu pot să mint cu așa ceva. Tu m-ai târât în povestea ta tâmpită. Eu nu am vrut niciodată să mă amestec. Rezolvă-ți problemele! Nu sunt responsabilă de ele.
-Trebuie să fii de acord. Trebuie! Altfel îmi pierd copilul. Din cauza ta!
-Vorbește mai încet.
-Nu, să mă audă tot blocul. Ești o ștoarfă și din cauza ta o să îmi pierd copilul.
-Știi foarte bine care e adevărul.
-Mi-am pierdut mințile din cauza ta și acum nu vrei să mă ajuți.
-Nu are de ce să te ajute când tu singur te-ai băgat în rahatul ăsta!
-Să nu te bagi, că habar nu ai ce poamă ți-ai tras...
Înfuriat, Albert îl izbi din nou de perete, dar îi administră cu generozitate o lovitură în plex. Rămas fără aer, bărbatul se chirci horcăind.
-Te rog, să mergem! Asta e strategia, să mă provoace.
Îl luă de mână pe Albert, apropie cartela de interfon și ușa bâzâi. În urma lor, Marcel, roșu la față, încerca să vorbească inteligibil.
-O să te caute avocatul săptămâna viitoare. Semnează și hai să terminăm cu asta.
Cu mâna liberă, Albert își șterse picăturile ce i se prelingeau pe față și încercă să își calmeze nervii numărând. Îi reușea rar, dar dintr-un spirit consecvent, exersa de fiecare dată când dorea să se detașeze de stimuli antrenanți. O acompanie tăcut, încercând să rețină cât mai multe detalii. Etaj, număr de apartament, amplasare...
-Intră și fă-te comod! Vin și eu imediat.
Îl îndemnă să intre într-un spațiu amprentat de preocupări multiple. Mormane de cărți erau aranjate neglijent pe trei rafturi prinse în peretele alb. Ca într-un joc imperfect de cuburi, unele pe orizontală, altele așezate oblic, umpleau spațiul generos al polițelor de lemn. Alături, pe un birou de dimensiuni modeste, era un teanc bogat de dosare cu șină și trei cești, ce încă purtau urme de ruj, în nuanțe diferite. Aerul îi părea că poartă o aromă deosebită, dar nu putea identifica exact ce simțea. Căută un odorizant, pitit pe după vreun teanc de cărți, dar nu se vedea nimic. Albert se așeză pe canapea privind intrigat și avid lucrurile din jur, în încercarea de a asimila cât mai multe detalii. În stânga lui, în colț, camuflat după perdea, un șevalet aștepta răbdător să sprijine o nouă creație.
-Îți aduc ceva? Apă? Cafea? Vin?
-De obicei servești vin musafirilor, înainte de prânz?
-E deja ora patru. Se poate.
Puse pe masă două pahare cu picior și în timp ce răsucea tirbușonul îi scăpă un oftat.
-Te ajut?
-Pot și singură.
-Știu, dar dacă tot sunt aici, de ce să faci singură asta?
-Te referi la altceva, nu?
-Nu, Charlotte. Mă refer la sticla de vin.
Dar sunetul dopului eliberat puse punct subiectului. Ea turnă în pahare, se trânti pe fotoliul de alături și sorbi cu sete. Era reconfortant să nu simtă nevoia de a umple inutil timpul și spațiul spunându-și lucruri insipide. Îi plăcea să poată să stea alături de cineva care să îi înțeleagă și să îi respecte momentele de muțenie, fără ca vreunul dintre ei să se simtă jenat.
-Nu voiam să fie așa ziua de azi, spuse ea într-un final.
-A fost bine.
-Nu voiai vin? De ce nu bei?
-Îl admir și încerc să mă calmez. Vreau să fiu calm și să încheiem în liniște ziua. La cât vine Emma?
-Nu o să vină azi.
-A fost doar o măsură de siguranță?
-Da. Adică ne vedem, în general sâmbătă, dar de data asta nu aveam nimic stabilit concret.
-Atunci pot să mai rămân?
-Da. Dacă nu te grăbești nicăieri.
Albert învârtea conținutul din paharul cu picior, privind fix mișcarea și modul cum se desprindea lichidul de pereții de sticlă.
-Nici n-ai zice că e medic, după cât de tâmpit se comportă, îl scoase Charlotte din concentrare.
-Medic?
-Ginecolog, completă ea. Nu are dreptate. Nu sunt o ștoarfă.
-Nu ești. Eu știu asta.
-Asta e strategia lui. Ți-am zis și în parc. Dar nu pot să fac asta, oricât mi-aș dori o viață normală pentru copilul acela. Nu pot să fac așa ceva.
-Nici nu trebuie. Nu este al tău.
-Nu e chiar atât de simplu. E un copil, totuși.
Ea își prinse capul între mâini și rămase tăcută o vreme, cu părul roșu ascunzându-i chipul.
-Eu nu sunt așa. Eu sunt puternică!
-Știu.
-Atunci de ce mă simt ca o târâtură?
Din ochi i se desprinseră câteva lacrimi. Nu trecură neobservate de Albert, care se mută pe canapea mai aproape de ea și îi atinse încurajator umărul.
-Chiar am ajuns să mă simt ca un gunoi. Eu nu m-aș fi încurcat niciodată cu un tip însurat. Totuși, am lăsat un copil fără tată.
-Te învinovățești degeaba. Nu ai știut. Când nu ai toate informațiile, nu poți fi trasă la răspundere.
-Dar ai văzut cum vorbește? El chiar crede că e vina mea.
-Nu te lua după el. Tu știi că nu ești vinovată. Punct! Ești doar nervoasă din cauza întâlnirii cu individul.
-Dar cum ți-ai dat seama că e el?
El își feri privirea și zâmbi.
-Cum? Nu mi-ai răspuns nici jos.
-Am intuit că e el, după cum ai reacționat când l-ai observat.
-Cum am reacționat?
-Chiar vrei să știi asta?
-Da. Zi-mi!
-Ți s-a modificat ritmul de mers, te-ai apăsat mai tare pe brațul meu, chestii de-astea. Nici nu are sens să despicăm firul în patru. Am intuit bine și atât.
-Iartă-mă că te-am implicat în așa ceva.
-Nu tu m-ai implicat. Iar dacă mai ai nevoie de ajutor cu el, te poți baza pe mine.
Bărbatul o bătu camaraderește peste genunchi apoi bău dintr-o înghițitură întregul conținut și așeză paharul pe masă.
-Când ne mai vedem?
-Vrei să pleci?
-Nu neapărat, dar… Sunt foarte încărcat acum. Am nevoie să mă liniștesc. Chiar m-a scos din sărite măgarul.
Ea se ridică și își făcu loc aproape de el. Își petrecu brațele pe după gâtul lui și îl sărută cu poftă. Rochia ei, și așa scurtă, se ridică și mai mult, scoțându-i la iveală pulpele tari. Mâneca îi alunecă de-a lungul umărului, descoperindu-i breteaua dantelată ce-i susținea sutienul.
-Stai puțin, Char. Nu vreau să mă înțelegi greșit. Nu știu dacă e cel mai potrivit moment să avem discuția asta, îi mângâie brațele mici în timp ce se străduia să se concentreze la cuvintele spuse.
-Ce e?
-Îți dorești asta, nu? Nu trebuie să facem ceva doar pentru că am urcat la tine sau...
-Nu, știu că nu trebuie, îl întrerupse ea. Sunt doar spontană.
-Atunci e foarte bine, se declară el mulțumit, cu o sclipire de satisfacție pe chip.
Își rătăci buzele pe gâtul ei și, prinzându-i părul între degete, îi descoperi umerii, apoi o îmbrățișă strâns și o sărută apăsat. Simțea cum pielea ei se încălzește sub atingerile ferme și atente. Îi potrivi picioarele pe lângă talia lui și ridicându-se, o lipi cu spatele de peretele din fața canapelei. Se delecta cu gemetele ei și felul în care trupul ei, din ce în ce mai fierbinte, răspundea chemărilor lui. Era exact ce aveau nevoie amândoi în acel moment. Charlotte își lipi antebrațele de pieptul lui, îndepărtându-l ușor.
-S-a întâmplat ceva? Întrebă el, cu o voce mai groasă ca de obicei.
-Aveam nevoie doar de o scurtă pauză.
Se lăsă să alunece pe lângă corpul lui și prinzându-l de mână, îl îndemnă să o urmeze.
-E mai comod aici, îi spuse arătând patul.
-Nu am probleme legate de confort.
O strânse din nou în brațe, continuând să o sărute pasional, apoi căută nerăbdător fermoarul rochiei. În timp ce lăsa materialul vaporos să îi cadă la picioare, îi șopti:
-Mi-am dorit să te sărut încă din prima clipă de când te-am văzut. Ești … Perfectă!
Charlotte zâmbi discret și se lungi pe pat, împreună cu el. Era o minciună pe care o putea tolera. Alături de urmele fierbinți ale sărutărilor lui, colierul de mărgele negre ajunse să fie singurul accesoriu de pe pielea ei. Se întinse să și-l scoată, dar el îi opri mâinile la timp, trecându-le pe după gâtul lui. Seara îi găsi tot împreună, tot în pat. Charlotte se ridică și punându-și cămașa lui, îi spuse privindu-l pe furiș:
-Merg să aduc desertul.
-Mă faci curios. Desert după desert?
Femeia se întoarse ținând două pahare generoase cu înghețată de vanilie și două linguri. Cei doi nasturi pe care îi încheiase ajutau de minune să o acopere, lăsând, în același timp suficientă piele la vedere. Era ca un miraj, care oferă satisfacție privirii, printr-o iluzie dezirabilă. Își răsucise mânecile, iar pielea îi părea mai albă în contrast cu bumbacul cămășii. Se întinse pe burtă, atât de aproape, încât mărgelele pe care încă le purta se atinseră de umărul lui. Albert luă paharul și lingurița, fără să își dezlipească ochii de la ea. Îi studia mișcările dezinvolte, fascinat de naturalețea ce îi însoțea fiecare gest. Îi urmărea clipitul mărunt și zâmbetul degajat, în timp ce se desfăta cu porții mici de înghețată. Știa că și endorfinele născute din îmbrățișările lor recente aveau o contribuție, dar începea să fie din ce în ce mai interesat să-i rămână prin preajmă. Simțindu-se privită, Charlotte se întoarse spre el mirată:
-Ce e?
-Nimic. Mă gândesc cu groază că o să îmi ceri să plec, în curând.
-Nu ar trebui să te bucure?
-Nu. Vreau să mai rămân.
-Bine. Atunci mai rămâi, zise ea, mimând perfect o atitudine nepăsătoare.
-Îți dau înghețata mea dacă îmi răspunzi la o întrebare, îi propuse el atingându-i gleznele cu paharul rece.
-Am rezerve de înghețată cât să pot sătura tot blocul. N-o să ai succes cu târgul ăsta, dar cred că pot să îți fac o favoare.
-Ce zici să ne petrecem weekendul împreună?
-Să mergem undeva?
-Orice vrei tu, oriunde vrei tu.
Tânăra păru că se gândește, iar pentru câteva minute, până primi un verdict, Albert încerca să își mascheze neliniștea.
-Ok, dar trebuie să merg și la cumpărături. În afară de înghețată, nu prea am nimic de mâncare.
Mai târziu, învinși de foame, ieșiră să caute un fast-food rezonabil. Plimbându-se pe străduțe și înfulecând câte-un sandviș, tânăra acceptă să îl însoțească pentru a-și lua un schimb de haine. Oricum, nu ar fi avut ce să-i împrumute și să-i vină mai bine ca hainele lui. Așadar, urcară într-un taximetru parcat în dreptul unei cafenele. Albert rosti adresa de parcă voia să i se întipărească ei în minte, nu pentru a da șoferului indicații. În mai puțin de o jumătate de oră erau instalați în bucătăria lui, la blatul perfect lustruit, șezând pe scaunele înalte de bar și împărțind o nouă butelie de vin.
-Ți-am zis că nu sunt căsătorit.
-Nu, doar puțin maniac.
-De ce? Întrebă el râzând zgomotos.
-Toate sunt aranjate la linie, mai lustruite ca oglinzile de la Versailles, imaculate și ordonate. Cred că praful se teme de tine.
-Mă bucur că îți place.
-Asta te reprezintă? Interesant. Și combinația cromatică… Ai ceva colorat pe-aici?
-Totul are o culoare.
-Alb, negru și gri, observ.
-Baia e albastră și în dormitor am un perete roșu.
O luă de mână și o conduse până în ușa dormitorului, unde Charlotte rămase câteva clipe fără reacție, dar pufni într-un râs isteric. În față, un perete pictat într-o nuanță de roșu-mac, trona în spatele unui pat dublu, cu așternuturi albe, aranjat impecabil.
-Parcă dormi la umbra celui de-al treilea Reich!
-Nu am zvastică, îmi pare rău. Să înțeleg că nu e pata de culoare pe care o căutai.
-Un perete roșu, e o idee bună, în proiect, dar transpusă în planul practic, parcă își pierde din esență. Poți să dormi aici?
-Ca un prunc.
-Cum de ți-a trecut prin cap să îți faci un singur perete, atât de roșu?
-Nu știu. Simțeam nevoia de ceva roșcat.
-Hei, ești prea isteț, îl șicană ea, împungându-l ușor cu arătătorul în umăr.
Comments