Fragment din romanul #GloanțeOarbe

   Dragilor, vă las în compania unui nou fragment din romanul Gloanțe oarbe. Se găsește pe site-ul editurii #CassiusBook (aici) sau în librăriile partenere. 

Alte fragmente mai puteți citi aici sau aici. Mulțumesc! 

Reveni la vilă și-și făcu rapid bagajul. Își calculase timpul astfel încât să ajungă fără probleme la aeroport. Acolo, misiunea lor, ar fi fost cu atât mai dificilă. Nu-i venea să creadă că, odată cu ultimele lor respirații, coșmarul ce-l bântuia de ani de zile avea să se risipească precum un nor în bătaia vântului. Se opri în fața oglinzii și i se păru că un  alt chip, străin, îl privea de pe suprafața lucioasă. Își dădu ochelarii jos și-și acoperi fruntea cu mâna, încercând să-și stăpânească plânsul. Îndeplinise cea mai importantă misiune de până atunci. După mai bine de cincisprezece ani, își răzbunase familia. Încheiase în sfârșit acel capitol și spera ca ai lui să-și găsească un strop de mulțumire și pace.

Își băgă capul în chiuvetă sub jetul robinetului, lăsând apa rece să-i astâmpere tumultul din minte și emoțiile dezlănțuite din suflet. Nemulțumit de efect, intră la duș cu toate hainele pe el. Pline de apă, țesăturile i se lipeau de corp, iar pentru a mia oară singurătatea îl stăpâni, mâjindu-i nemilos inima, precum un cancer perfid ce nu se lăsa extirpat.

Se lăsă pe vine, acoperindu-și fața cu palmele mari, lăsând șuvoaiele de apă să i se prelingă pe trup. Sperase că asta îi va aduce liniște, dar odată îndeplinită această sarcină, rămăsese fără un alt țel. La fel de singur, la fel de hăituit de fantomele trecutului, începu să plângă de ciudă, deși nu știa de ce se lega furia aceasta a lui.

Mai multe notificări venite succesiv îi făcură telefonul să sune. Își dezbrăcă hainele ude și ieși gol din cadă. Se așeză pe marginea patului, sprijinindu-și coatele pe genunchi. Privea în gol, încercând să se adune, dar era mult prea risipit prin amintirile dureroase care-l copleșeau. Luă mobilul și deschise emailul. Îl aștepta răspunsul Djamilei: “Știu. Bravo! Sper să-ți găsești acum liniștea”. Asta și-ar fi dorit și el, dar efectul părea să întârzie. Îi răspunse vag: “Mai am un singur lucru de făcut”.

Primise mai multe mesaje, dar nu dorea nici să le citească, nici să vadă cine era expeditorul. Ceasul de perete ticăia monoton, de parcă timpul nu mai avea valoarea de odinioară. Când telefonul sună, Albert răspunse fără să verifice numărul. Nu mai avea nimic de pierdut.

― Lee?

― Katia?

― Fugi!

El pufni. Nu-și putea stăpâni zâmbetul amar ce i se întindea pe buze.

― Sunt pe urmele tale. Încearcă, totuși, să dispari.

― Nu mai am nimic de pierdut, Katia.

― Măcar nu te face complice la propria moarte. Le faci un favor, în felul ăsta. Îmi ești dator cu o cafea, drăguțule. Te rog, grăbește-te!

 Își luă în treacăt hainele și se grăbi spre aeroport, simțindu-se tot timpul urmărit.  Îi trecu prin minte Djamila. Așa că intră în email, doar pentru a găsi un draft de la ea. Îi scrisese în urmă cu câteva ore același mesaj care îl primise de la Katia. Dacă dorea să se achite de acel ultim lucru, trebuia să rămână în viață. Măcar încă puțin.

Trecu de securitate și de celelalte filtre și se îmbarcă fără probleme. Zborul dură ceva, dar nu conta. Avea timp de gândire și, cel mai important, era la adăpost pentru moment. Avea să ajungă acasă.