STRĂBUNICA MAFIOATA - provocare acceptată

Alți scriitori curajoși au acceptat provocările Lulucăi. Dacă nu știți despre ce este vorba, puteți găsi informații în acest articol sau aici. Exercițiul propus de data aceasta suna cam așa: Scrieți un fragment (de 500-800 de cuvinte) despre străbunica ta. Găsești lucrurile ei o scrisoare care n-a fost niciodată trimisă. De ce nu? Pentru cine era?

Florin Matyas (de aici) a acceptat provocarea și ne vorbește despre străbunica mafioată. Enjoy! 

     Străbunica mea a locuit în Italia. A fost soție de mafiot. A împușcat mulți oameni la viață ei. După ce a luat pistolul în mână le-a pierdut șirul. O chema Alexandra și era o mare simpatizanta a ducelui Benito Mussolini. Fiecare dimineață o saluta astfel: Mergea în fața tabloului uriaș cu Mussolini și spunea: Ave, Duce! Și ridica mâna dreaptă sus în salutul roman. A regretat foarte mult faptul că italienii au pierdut războiul. Pe timpul ocupației naziste din nordul Italiei bunica mea sprijinea mișcarea Cămășilor Negre. Le aducea de mâncare și băutură. Alexandra a căzut intr-o luptă între două bande rivale în Sicilia. Nu i se cunoaște mormântul. De pe urma ei a rămas o scrisoare adresată Ducelui Mussolini. Nu a fost trimisă niciodată. Ea îl îndemna să nu aiba încredere în germani pentru că îl vor trăda.

     Alexandra avea părul lung și negru, cârlionțat, și ochii negrii. Când au venit trupele germane în Italia să îl sprijine pe Mussolini ea s-a îndrăgostit de un ofițer german Hans. El avea o soție în Germania, dar nu conta. Hans a cerut voie Reischfurerului SS Heirich Himmler să se căsătorească cu Alexandra. I s-a studiat arborele genealogic și a fost găsită satisfăcătoare, dar Hans căzut în luptă într-o ambuscadă a partizanilor comuniști italieni. Scrisoarea trimisă de Himmler a ajuns prea târziu. Alexandra a învățat atunci să tragă cu mitraliera. Se avânta în primele rânduri și secera partizani comuniști. A primit porecla de Alexandra Nemiloasa. Când partizanii comuniști auzeau că Nemiloasa face parte din comandoul german o rupeau la fugă. Pentru merite excepționale a fost decorată de Adolf Hitler cu Crucea de Fier clasa I, cu frunze de stejar. După război Alexandra a fugit în Germania de teama partizanilor comuniști. A luptat o vreme ca spioană pentru Stasi și a sprijinit organizația neonazistă Rudolf Hess, creată pentru eliberarea lui Rudolf Hess din închisoarea Spandau. Odată a fost la închisoarea unde el era închis și a aruncat cu pietre. A spart câteva geamuri, iar gardienii au intrat în alertă. Însă a fugit înainte să fie prinsă. În Germania a avut mai multe nume false: Alexandra Schmitd, Alexandra Ruge, Alexandra Wolf. A lucrat si pentru FBI și pentru CIA la identificarea celulelor marxiste din Europa de Vest.

     Sub numele de Alexandra Ruge a lucrat pentru CIA. S-a infiltrat intr-o celulă marxistă care avea scopul de a distruge statuia lui Stalin din Germania Democrată. Vina trebuia să cadă pe o bandă inventată de neonaziști, iar KGB-ul voia să folosească această probă pentru a arăta lumii renașterea nazismului în Germania. Atentatul nu a mai avut loc. În urma destalinizarii, statuia a fost dată jos de autorități. Comuniștii din celula marxista au fost arestați, iar Alexandra a fost eliberata din lipsă de probe. I s-a stabilit un domiciliu forțat și a intrat în programul de ocrotire al martorilor. În cele din urmă, spionii capturați au fost schimbați cu alți captivi ai rușilor sovietici și cazul a fost închis.

     Alexandra avea propriul cod de onoare. Cine nu respecta ordinele sau aducea jignire unui membru din asociație era pedepsit. Asociația ei se numea Oameni de Onoare. A făcut parte din mai multe organizații italiene, a luptat împotriva prostituției și drogurilor. Considera că Mafia trebuie să asigure traiul italienilor, nu să îi drogheze și să oblige femeile să se prostitueze. Alexandra a acționat din umbră. Nu se știe mare lucru despre această parte a vieții ei. Se cunoaște doar că, la un moment dat, toți Capii Mafiei au fost executați, iar ucigașul nu a fost prins niciodată.

    Scrisoarea netrimisă Ducelui Mussolini a ajuns în posesia mea atunci când am mers în podul casei bunicilor și am găsit o casetă de fier cu lacătul deschis. Înăuntru erau câteva foi îngălbenite de timp. Pe una dintre ele scria Urgent! Strict secret! în limba germană. Am deschis scrisoarea, dar nu am reușit s-o citesc, fiind în italiană. Bunica mi-a tradus și mi-a dat unul dintre jurnalele străbunicii. După trei ani am reușit să-l citesc și am luat legătura cu persoanele ei de contact. Astfel am aflat o parte din povestea vieții ei. Niciun martor nu a supraviețuit, însă am fost ajutat de rudele lor, de jurnale secrete și de zvonuri pentru a crea povestea străbunicii.