Bastovoi - Învățăturile unei prostituate bătrane
Am citit cartea lui Baștovoi, Învățăturile unei prostituate bătrane către fiul său handicapat, acum câțiva ani. Recunosc că m-a impresionat și am făcut câteva clipuri cu referire la aceasta. Vă invit să urmăriți aici unul dintre acestea.
Copiii din centre sau din orfelinate se luptă pentru supraviețuire cu uneltele/mecanismele pe care le au la îndemână. Pentru o coajă de pâine sau pentru un gram de atenție și apreciere. Numai că, la vârsta majoratului sunt excluși de sistemul care jubilează la gândul că a mai scăpat de încă o gură de hrănit. Cei mai norocoși sunt preluați de ONG-uri care se ocupă de incluziunea lor socială, alții se văd nevoiți să supraviețuiască, fiind împinși spre compromisuri pe care nu le-ar fi acceptat în alte condiții.
Într-un fel trebuie noi, ca societate, să creăm un mecanism care să includă și persoanele aflate în situații de risc, dar nu pentru a le finanța și a le perpetua statutul de victimă, ci pentru a-i educa și sprijini să se descurce singuri. Nu e vorba de a-i duce în cârcă, ci să oferim contextul de a se întreține și de a-și purta singuri de grijă.
Am văzut și reversul, când persoane cu deficiențe de vedere alegeau să rămână în pensia de handicap, chiar dacă ar fi avut oportunități. Eu mergeam să lucrez pentru exact aceeași sumă, aveam responsabilități și stresul care survenea din acesta. Ei își ziceau: de ce să merg la serviciu dacă primesc bani moca?
Atât doar că nu sunt moca. Noi, cu toții plătim aceste vicii ale sistemului. De ce să perpetuezi ideea de a fi handicapat când poți să cultivi ideea că omul poate să se ajute el pe el, nu să aștepte, cu mâna întinsă la stat, la neamuri, să aștepte să fie întreținut.
Din nou îmi amintesc de Jocko Willink. Am o pasiune pentru el, se pare că. Poate o să-l întâlnesc într-o bună zi și o să am ocazia de a-i spune personal cât de mult îl admir si cât de mult l-am pomenit. El promovează ideea de Extreme Ownership, de asumare.
Bun, am handicapul ăsta/deficiența asta,
Am trăit la casa de copii
-Am crescut într-un mediu defavorizat
Cum rezolv? Cum Merg mai departe? Asumă-ți problema și depăsește-o. Ajungem la o vârstă adultă, când suntem responsabili de faptele noastre. Nu putem să tot arătăm cu degetul înspre un sistem care nu știu ce ne-a făcut, spre ceilalți, care au avut părinți și noi nu
-spre oameni care au făcut bani și noi nu. Până la urmă suntem responsabil de propria noastră viață, și impresia mea e că Savatie Bastovoi cam asta avrut să arate în carte. Faptul că mulți oameni intră în anumite tipare și observă asta prea târziu, în cazul în care observă. Ajung să realizeze consecințele faptelor lor sau grozăvia faptelor lor foarte târziu. Ajung să se învârtă și să se complacă în aceleași lucru și pentru că este mai simplu așa, dar si pentru că mediul în care au trăit până atunci nu le-a arătat că sunt alternative, că au posibilitatea de a-și depăși condiția.
În carte se vorbește despre furturi, despre violuri, despre abuzuri… Personajele lui Baștovoi rămân captive, în schimb, am remarcat la Marius Albert Neguț, în inocența păcatului, o oarecare blândețe. Unele dintre personaje sale ajung să ia alte decizii și se salvează.
Poate dacă ar mai fi continuat cartea, cu un capitol sau două, și unele dintre personajele lui Baștovoi s-ar fi salvat. Nu știm.
În continuare o să vă las câteva idei pe care le-am menționat și poate că, împreună, o să ajungem la niște concluzii realiste și strategii mai bune de abordare a acestui fenomen social:
Copiii din centre sau din orfelinate se luptă pentru supraviețuire cu uneltele/mecanismele pe care le au la îndemână. Pentru o coajă de pâine sau pentru un gram de atenție și apreciere. Numai că, la vârsta majoratului sunt excluși de sistemul care jubilează la gândul că a mai scăpat de încă o gură de hrănit. Cei mai norocoși sunt preluați de ONG-uri care se ocupă de incluziunea lor socială, alții se văd nevoiți să supraviețuiască, fiind împinși spre compromisuri pe care nu le-ar fi acceptat în alte condiții.
Într-un fel trebuie noi, ca societate, să creăm un mecanism care să includă și persoanele aflate în situații de risc, dar nu pentru a le finanța și a le perpetua statutul de victimă, ci pentru a-i educa și sprijini să se descurce singuri. Nu e vorba de a-i duce în cârcă, ci să oferim contextul de a se întreține și de a-și purta singuri de grijă.
Am văzut și reversul, când persoane cu deficiențe de vedere alegeau să rămână în pensia de handicap, chiar dacă ar fi avut oportunități. Eu mergeam să lucrez pentru exact aceeași sumă, aveam responsabilități și stresul care survenea din acesta. Ei își ziceau: de ce să merg la serviciu dacă primesc bani moca?
Atât doar că nu sunt moca. Noi, cu toții plătim aceste vicii ale sistemului. De ce să perpetuezi ideea de a fi handicapat când poți să cultivi ideea că omul poate să se ajute el pe el, nu să aștepte, cu mâna întinsă la stat, la neamuri, să aștepte să fie întreținut.
Din nou îmi amintesc de Jocko Willink. Am o pasiune pentru el, se pare că. Poate o să-l întâlnesc într-o bună zi și o să am ocazia de a-i spune personal cât de mult îl admir si cât de mult l-am pomenit. El promovează ideea de Extreme Ownership, de asumare.
Bun, am handicapul ăsta/deficiența asta,
Am trăit la casa de copii
-Am crescut într-un mediu defavorizat
Cum rezolv? Cum Merg mai departe? Asumă-ți problema și depăsește-o. Ajungem la o vârstă adultă, când suntem responsabili de faptele noastre. Nu putem să tot arătăm cu degetul înspre un sistem care nu știu ce ne-a făcut, spre ceilalți, care au avut părinți și noi nu
-spre oameni care au făcut bani și noi nu. Până la urmă suntem responsabil de propria noastră viață, și impresia mea e că Savatie Bastovoi cam asta avrut să arate în carte. Faptul că mulți oameni intră în anumite tipare și observă asta prea târziu, în cazul în care observă. Ajung să realizeze consecințele faptelor lor sau grozăvia faptelor lor foarte târziu. Ajung să se învârtă și să se complacă în aceleași lucru și pentru că este mai simplu așa, dar si pentru că mediul în care au trăit până atunci nu le-a arătat că sunt alternative, că au posibilitatea de a-și depăși condiția.
În carte se vorbește despre furturi, despre violuri, despre abuzuri… Personajele lui Baștovoi rămân captive, în schimb, am remarcat la Marius Albert Neguț, în inocența păcatului, o oarecare blândețe. Unele dintre personaje sale ajung să ia alte decizii și se salvează.
Poate dacă ar mai fi continuat cartea, cu un capitol sau două, și unele dintre personajele lui Baștovoi s-ar fi salvat. Nu știm.
Comments