Emma - Cicatrici (fragment)

Vă cerusem ajutorul în alegerea titlului și țin să vă mulțumesc pentru toate sugestiile minunate. Cartea e un thriller psihologic cu elemente paranormale. Mai este puțin și va fi disponibilă pentru comandă aici. Până atunci vreau să mai împărtășesc cu voi un fragment. Lectură plăcută! 

După ce trecură mai bine de cincisprezece minute și nu veni nici un autobuz, Emma se hotărî să folosească o altă rută pentru a ajunge acasă. Porni grăbită spre o altă stație, dar deja se lăsase întunericul. Zona, cu toate că era deosebit de frumoasă, nu era foarte circulată. Simți cum, la o distanță mică, cineva îi acompaniază pașii. Își strânse și mai mult paltonul pe lângă trup și mări viteza. Sunetul cadențat ce o urmărea îi dădu fiori. Când ajunse într-o porțiune mai întunecoasă, un braț hotărât o prinse de talie lipind-o de zid. Îi scăpă un țipăt care fu repede curmat de o mână așezată peste buzele înghețate. Emma prezise bine. Seara nu avea fie tocmai liniștită, iar acum îi era mai ciudă pentru că se întorsese din drum. Străinul îi fură un sărut apăsat, în timp ce ea încerca să îl împingă, zbătându-se cu forță. În cele din urmă, bărbatul se retrase râzând. Abia atunci Emma putu să-i zărească trăsăturile. Era Mark.

― Ce glume de rahat ai!

― Ei, mă străduiesc să fiu spontan.

― Spontan pe naiba, îi aruncă ea cu dezgust.

― Iar faci pe sălbatica?

― Nu mi se pare deloc amuzant cum te comporți. Iar azi mi-ai demonstrat că ai într-adevăr probleme serioase. Cum să glumești cu așa ceva?

― Și de ce nu? Mă săturasem de cămăruța ta. Mi se părea original să te aștept prin zonă.

― Ești dement? Cum să glumești cu așa ceva?

Emma tremura încă sub efectul adrenalinei. Pentru câteva clipe chiar simțise ameţeala unui leșin. Făcu trei pași, slăbită, apoi se așeză direct pe asfaltul rece, încercând să-și desfacă paltonul cu mișcări necoordonate. El se opri în fața ei și, pentru un minut încheiat, se abținu de la noi comentarii, dar văzând că gluma lui generase efecte mult peste așteptările sale, o luă de braț și o ridică grijuliu.

― Vino cu mine. E rece pe jos și o să răcești.

Ea îl privi neîncrezătoare, dar nu putea să se împotrivească prea mult.

― Te rog, Mark. Nu pot. Nu mă tot …

― Ce?

― Mă simt rău, foarte rău de ceva timp și chiar nu mă ajută toate turbulențele astea.

― Baby, fără mine ești moartă!

Mark își petrecu brațul pe după talia ei, susținându-i în mare parte greutatea și o însoți până acasă, fără să mai scoată un cuvânt. Înauntru, aerul stătut, purta aroma frământărilor recente.

Tânăra își scoase paltonul, îl trânti în hol și intră în cameră. Tomi îi veni în întâmpinare, cerându-se în brațe. Emma îl ridică și-l sărută, dar observa că e din nou negru pe lăbuțe.

Se simțea târâtă prin propria existență de niște forțe pe care nu le putea controla. Ar fi spart tot ce-i ieșea în cale, dar era conștientă că nu-și permitea să înlocuiască lucrurile. În sufletul ei furia ardea, fiind pe cale să răvășească tot ce-i ieșea în cale. Neputința de a mai schimba ceva genera o implozie ce nu-i putea face față. Nu-și putea explica de ce se întâmplau toate acelea, de ce nu putea să-și trăiască viața ca și ceilalți, de ce era urmărită de cele mai întunecate forțe. De mică simțise că alți copii fuseseră favorizați de o soartă netreaptă și încă de pe atunci încerca, în zadar, să-și găsească niște explicații rezonabile.