Raluca Irimie în câteva paragrafe
Totul a început în clasele primare. Citisem Cireșarii lui
Constantin Chiriță și am început, folosind personajele mele, un soi de
fan-fiction. Apoi, m-am jucat împreună cu o colegă, scriind în tandem un roman
despre tineri și întâmplări din viața lor.
Doamna Natrapei Marinela, învățătoarea mea, a intuit această
pasiune a mea și m-a pus în legătură cu șeful unui ziar local, despre care știa
că încerca să scoată și o publicație periodică pentru copii. Așa am ajuns ca la
zece ani să fac parte din echipa juniorilor și să public pentru prima dată. Din
lipsa fondurilor proiectul nu a durat foarte mult, dar a fost o experiență
minunată, pentru care sunt profund recunoscătoare. Una dintre poveștile
publicate mi-am propus să o rescriu într-o colecție pentru copii. 😊
În adolescență m-am apropiat din nou de lumea aceasta, ca
vizitator. Mergeam adesea la redacția unde lucra una dintre prietenele mele (am
avut mai tot timpul prieteni mai mari). Acolo am avut șansa de a cunoaște
oameni deosebiți, care și-au pus amprenta asupra mea și de la care am avut
mereu lucruri de învățat.
La optsprezece ani am plecat din casa părinților mei, cu perna
împachetată în geamantan, hotărâtă să mă reclădesc. Au fost câțiva ani în care
n-am reușit să citesc deloc beletristică, în care n-am scris nimic în afară de
protocoale, documente și note formale.
Târziu de tot am izbutit să mă scutur de literatura de
specialitate, forțându-mă să citesc De ce
fierbe copilul în mămăligă. Nu-mi amintesc nimic despre ea, nici despre
Camus pe care l-am parcurs la scurt timp după. Totuși, rotițele începeau să se
miște, iar eu am ajuns să adaug constant cărți pe lista celor citite. Aș fi
vrut să scriu, aveam nevoie să scriu, și nu doar pentru mine.
Continuarea o găsiți aici.
Pe noi ne
găsiți aici:
Cartea
Complicații inutile se găsește pe emag:
- pe libris:
http://bit.ly/2nOB04H
Comments