Interviu cu misterioasa Raluca Pavel

"Mi-am adus aminte că, într-una dintre zile, Damian îmi arătase unde este ținut arsenicul, tocmai pentru a ne feri pe mine și pe Lorenzo de orice pericol. În pivniță. Am plecat spre pivniță cu un scop. Să găsesc arsenicul înaintea vinului și l-am găsit. Am luat punga și am adus-o în bucătărie, am deșertat-o în vasul în care țineam, de obicei, zahărul. Am luat cel mai frumos pahar de vin, l-am spălat atât de bine, încât, efectiv, strălucea. Voiam să văd cum arsenicul e prezent. Oricum, nu aveam cum să-l văd, dar am simțit o nevoie de apă pe mâinile mele înainte să permit incendiului din inimă să se răspândească și să facă ravagii. Paharul era impecabil. Am lins cuțitul suficient cât să fiu sigură că se va prinde arsenicul. Apoi, stropul de arsenic de pe cuțit s-a cufundat în pahar, avid parcă după vinul roșu. Karl m-a chemat să mă sărute și, apoi, un strop, atât. Primul strop. Prima pedeapsă. Karl sorbi vinul așa cum se îmbăta odată cu trupul meu. Efervescent."

V-a făcut curioși? Exact asta mi s-a întâmplat și mie. Prin februarie, în acest an, tot dădeam peste fragmente dintr-o carte nouă, cu un titlu neobișnuit și o copertă pe măsură. Mai apoi am aflat că unul dintre personaje era Vera Renczi, iar asta mi-a trezit mai mult interesul. Datorită formării mele știam despre Vera, însă niciodată nu citisem altceva despre ea în afara unor lucrări sau pasaje din publicațiile de specialitate.

Cartea Cu mâinile celeilalte a ajuns la mine și n-a rezistat mult pe lista de așteptare. Urmează un clip despre ea. 😏

Însă, despre autoare, cea mai în măsură să vă spună lucruri e chiar ea.

Lulu: Cum ai ajuns să o cunoști pe Vera Renczi și ce te-a determinat să scrii despre ea?

Raluca: Am aflat despre Vera Renczi în timpul facultății, când am scris o lucrare intitulată Incursiune în istoria femeilor asasin, pe care voiam să o introduc în licență, ca anexă. Apoi, am început să o studiez mai în detaliu în momentul în care am lucrat, în timpul studiilor doctorale, ca asistent universitar și am avut de susținut un seminar cu tematica: Criminalitatea feminină.

Scriitoarea Florina Sanda Cojocaru m-a îndemnat să scriu proză și să mă inspir din experiențele celor pe care le-am intervievat pentru partea de cercetare a tezei mele de doctorat - Femeia asasin și sindromul Stockholm -, femei încarcerate la Penitenciarul Târgșor pentru mariticid. Am întors subiectul pe toate părțile, erau povești tragice în penitenciar, dar nici una care să mă atingă așa cum a făcut-o cea a Verei Renczi.

Lulu: În cartea ta, Cu mâinile celeilalte, e portretizată într-un mod complex, cu toate că e o apariție specială. Ai surprins mai mult decât crimele pe care aceasta le-a comis, aducând profunzime poveștii sale. Cum a fost pentru tine să lucrezi la un astfel de personaj, aparent malefic? 

Raluca: Chiar și fără să o scriu, Vera Renczi este un personaj. Mi-a plăcut să mă pun în pielea ei și să îi explic ororile. Mi-am imaginat și partea ei umană, goana după dragoste absolută, durerea, singurătatea. Mai mult, pentru că și cel mai malefic om are și partea sa bună, am decis să îi modific una dintre acțiuni, transformând un omor voluntar într-unul din culpă. Faptul că majoritatea cititorilor o compătimesc și îi plâng de milă, înseamnă că personajul a avut impact, că s-au identificat cu el, s-au eliberat, trăind indirect prin intermediul lui. Dacă un personaj este bine construit, nu îți poate rămâne indiferent. Ori îl iubești, ori îl urăști.

Lulu: Când a fost prima ta încercare literară?

Raluca: În 2011, am publicat, la îndemnul și susținută de cel care mi-a devenit consilier editorial – scriitorul Dumitru Velea, primul volum de poezii Sipetul din Călinești (Editura Contrafort, Craiova). Un an mai târziu, am publicat, la aceeași editură, volumul Străinului, urmat în 2014 de Locul unde îngerii ațipesc, tot poezii. Doi ani mai târziu, am publicat teza mea de doctorat, Femeia asasin și sindromul Stockholm, o lucrare de pionierat în domeniul criminalităţii de gen (Editura Ars Docendi, București). În 2020, în luna ianuarie, am publicat la Editura Fundației „I.D. Sîrbu”, Petroșani, romanul Cu mâinile celeilalte, singura scriere de pe plaiurile mioritice, care o aduce în discuție pe Văduva Neagră a României, criminala în serie Vera Renczi, cea care a ucis 35 de bărbați, printre care și pe fiul ei, pentru a se asigura că va rămâne ultima femeie din viața lor.

Lulu: Ce bariere ai întâlnit în procesul de a activa ca autor? Ce te-a ajutat să le depășești?

Raluca: Nu mi-am propus niciodată să scriu. Scriitorul Dumitru Velea mi-a fost și îmi este mentor încă de la început. Probabil, fără sugestiile și sfaturile lui, aș fi întâlnit multe ziduri de cărămidă, fără să știu că, dacă perserverez, pot găsi și o ușă ascunsă în ele. Nu pot spune că am întâlnit multe bariere, pentru că sunt o persoană open minded, ascult și înțeleg fără să judec, caut întotdeauna soluții și nu sunt invidioasă, consider că este loc pentru toată lumea, indiferent de domeniul în care activăm.

Lulu: Care este cea mai mare dorință pe care o ai pe plan profesional?

Raluca: Pe plan literar, îmi propun traducerea romanului în limba engleză, pentru a-l putea face cunoscut și peste granițe. De asemenea, am scris povestea Verei astfel încât să se preteze și unei pierse de teatru sau, de ce nu, chiar și unui film. Cea mai mare dorință este să scriu atât de bine, încât să nu pot fi lăsată din mâini. :)

Lulu: Ce alte pasiuni ai, în afară de scris?

Raluca: Principala pasiune este muzica. Aș cânta oricând, oricât. Muzica a fost visul meu din copilărie. Îmi place mult și să citesc, să descopăr alte lumi decât cele pe care le știu, să trăiesc, practic, mai multe vieți într-una.

Lulu: Raluca, ești doctor în sociologie și cu siguranță ai o altă perspectivă asupra situației actuale. Ce efecte crezi că va avea perioada aceasta de izolare? 

Raluca: Poate nu sunt cea mai în măsură să menționez efectele acestei perioade de izolare, nefiind domeniul meu – eu sunt specializată pe o porțiune din criminalitatea feminină. Aș vrea să pot spune că totul va fi roz, dar, din păcate, cred că se vor înmulți cazurile de violență domestică (dacă înainte, unul dintre parteneri lucra, iar femeia avea un moment de respiro sau dacă înainte victima avea unde să fugă... acum, situația este diferită).
Este foarte probabil ca izolarea la domiciliu se provoace oamenilor ideea de neapartenență la un grup, de instabilitate economică, de singurătate, toate acestea ducând la depresie. Economic, nu va fi bine. Deja nu este. Sunt oameni care nu pot sta în case, pentru că nu au ce mânca, care nu pot beneficia de șomaj, indemnizație, care nu au niciun venit. Sunt multe aspecte care rămân nespuse, însă care vor avea un impact major. Tot ce putem face e să rămânem cumpătați în orice.

Lulu: Cum putem trece cu bine peste această perioade? Cum putem compensa lipsa interacțiunilor cotidiene? 

Raluca: Nu știu cum e la alții, dar mie, mai ales acum, parcă nu îmi mai ajunge timpul să fac tot ce îmi propun. Cred că este o perioadă benefică acumulării de informații noi, fiecare în domeniul său, o perioadă în care se pot face numeroase cursuri online gratuite, în care se pot citi cărți de care timpul nu ne-a permis să ne atingem până acum. Putem petrece mai mult timp cu copiii, cu partenerul, timp despre care, înainte, ne plângeam că este limitat. Este o vreme prielnică consolidării relațiilor de familie, a perfecționării, a studiului, mai ales că aveam la dispoziție atât de multe resurse online. 

Lulu: Ce surprize ai pentru noi, în viitor?

Raluca: Cred că o să vă las pe voi să le descoperiți, dar, vă promit, că nu stau degeaba în această perioadă. Pot divulga, însă, că nu vorbim despre volume de poezie.

Lulu: Ce crezi ca înseamnă fericirea și cum se poate obține? 

Raluca: Cred că sensul fericirii este definit diferit de fiecare om în parte. Eu sunt o persoană emoțională, vorba unui prieten, când mă bucur – parcă aș face nuntă, când sunt tristă – parcă merg la o înmormântare. De cele mai multe ori sunt fericită, pentru că asta e firea mea, alung tristețea – nu suntem tocmai prietene. Efectiv, o evit, alung gândurile negative, fără să îmi pierd realismul sau obiectivitatea. Azi, de exemplu, am fost fericită pentru că fetița mea a mâncat tot la micul dejun, pentru că mi s-a dat ocazia acestui interviu, pentru că mama e bine, pentru că găsesc tot timpul ceva de făcut. Fericirea vine din interiorul nostru. Eu aleg să fiu fericită.

Lulu: Ce dorești să transmiți, în încheiere, cititorilor noștri?

Raluca: Să rămână pozitivi, să profite de această perioadă pentru a se dezvolta și să acorde șanse și autorilor români contemporani. Ar putea fi chiar plăcut impresionați!

Lulu: Care sunt calitățile pe care le apreciezi cel mai mult la cineva?

Raluca: Cred că apreciez cel mai mult la oameni capacitatea de a găsi rezolvare, soluții la probleme. Sinceritatea mi se pare esențială, indiferent de tipul de relație. Îmi plac oamenii creativi și cei care își muncesc talentul, pentru că, în definitiv, 1% este talent, iar 99% muncă. De fapt, cel mai mult îi apreciez pe cei care rămân Oameni, în pofida oricăror impedimente.

Mulțumesc!

Pe Raluca Pavel o puteți găsi aici. Toate cărțile ei sunt disponibile, trebuie doar să-i trimiteți un mesaj. Vă invit s-o urmăriți!